Epurarea biologică a apelor uzate
Epurarea biologică a apelor uzate, cunoscută și sub denumirea de ” epurarea secundară”, este un procedeu răspândit în domeniul apelor uzate, dar de foarte puțini stăpânit cu adevărat. Trepta de epurare biologică este de fapt un procedeu natural, cunoscut sub numele de autoepurare. Diferența este doar de viteza de epurare datorită concentrației mari de microorganisme din apă. Totalitatea microorganismelor din apă poartă numele de nămol activ, care în prezența Oxigenului (în cazul epurării aerobe), va realiza acest proces de epurare.
În funcție de tipul apei uzate se va alege un flux biologic continuu sau secvențial.
Epurarea biologică se împarte în două categorii majore:
- Epurarea biologică aerobă
- Epurarea biologică anaerobă
Procedee și echipamente utilizate în treapta secundară
Optimizarea bacteriană
Optimizarea se realizează în bazinul de contact (selector). Scopul bazinului este de a expune celulele de nămol activ unui mediu cu caracteristici speciale și care favorizează creșterea microorganismelor formând flocoane (cu proprietati de sedimentare ridicate) și de a stopa creșterea microorganismelor filamentoase. Microrganismele filamentoase sunt responsabile de numeroase probleme precum:
Spumare
Umflarea nămolului
Sedimentare scăzută
Transfer ineficient al oxigenului
Aerarea
Scopul aerării într-o stație de epurare biologică este de a asigura cantitatea de Oxigen necesară activității microbiologice. Totodată în anumite stații de epurare se utilizează sisteme de aerare pentru prevenirea sedimentării în anumite faze ale procesului.
Aerarea de suprafață – Apele uzate sunt aerate utilizând echipamente montate deasupra apei.
Aerarea de fund – Sistemul se compune dintr-o suflantă și rețele de aeratori submersați.
Nitrificarea/Denitrificarea
Nitrificarea și denitrificarea apelor uzate se realizează în bezinul sau bazinele biologice în faze succesive sau paralele. Alegerea tipului de epurare biologică se face în funcție de mai mulți parametri ai apei uzate.
Nitrificarea este un proces aerobic de epurare a apelor uzate realizat de microorganisme autotrofe.
Denitricarea se realizează în absența oxigenului și are ca scop reducerea nutrienților din apele uzate.
Monitorizarea și automatizarea proceselor